Comunitare

Newsletter Fundaţia Sf. Dimitrie, octombrie 2017

Newsletter Fundaţia Sf. Dimitrie
View this email in your browser
 
 
 
Vacanţa mare
Copiii au venit zilnic la centru pentru a socializa şi a-şi petrece timpul în mod plăcut şi educativ. Au jucat diverse jocuri, au desenat şi pictat, au făcut coroniţe şi au ieşit în parc unde au avut mai mult spaţiu pentru a-şi consuma energia.
Află mai multe...
Tabăra de aventură “Viaţa” 
Compania CEZ le-a făcut cadou copiilor participarea la tabăra de aventură „Viaţa” de pe Vârful Straja din munţii Vâlcan, judeţul Hunedoara. Într-un decor de vis cu stânci semeţe şi brazi înalţi copiii au fost puşi în diferite situaţii şi provocaţi să găsească strategii de rezolvare a lor, să-şi descopere curajul, să lucreze în echipă şi să-şi depăşească limitele.
Romfilatelia în vizită la Fundația Sf. Dimitrie
Romfilatelia a vizitat centrul de zi al fundației pentru a-i cunoaşte pe copii şi echipa care îi încadrează. Copiii au primit rechizite pentru noul an școlar și suveniruri filatelice deosebit de frumoase. 
Află mai multe...
Globalworth Camp Day
Origami, pictură, confecţionare de maşinuţe şi trenuleţe din lemn, de aranjamente florale şi de coroniţe, jocuri, experimente alături de "Profesorul Trăsnit", întâlniri cu vedete, teatru, cântec, dans, popcorn, îngheţată şi vată de zahăr au fost câteva dintre ingredientele unei zile superbe pe care copiii au petrecut-o la Adunaţii Copăceni la invitaţia Globalworth.
Află mai multe...
Curs de prim ajutor 
Domnul doctor Alexandru Voropanov, voluntar al fundaţiei, le-a arătat copiilor că niciodată nu este prea devreme pentru a învăţa să acorzi primul ajutor celor din jur care se află într-o situaţie delicată.
Află mai multe
Un centru de zi alb imaculat
Voluntarii Asociaţiei Medicover au îmbrăcat ţinutele din colecţia de vară-toamnă “Voluntar în misiune” 2017 şi au zugrăvit centrul pentru a arăta impecabil la începerea noului an şcolar. Mai mult decât atât, le-au adus copiilor ghiozdanele şi rechizitele necesare pentru şcoală cumpărate cu banii donaţi de ei.
Află mai multe...
Atelier de djembe
International Women’s Association a oferit fundaţiei o sponsorizare pentru achiziţionarea de tobe africane, xilofoane şi alte instrumente de percuţie. Formatorii metodei TOTEM au susţinut timp de o lună ateliere de musicoterapie al căror rezultat vă invităm să-l descoperiţi!
Află mai multe...
Atelierul DecoArt - 10 ani!
Într-o atmosferă de sărbătoare, tinerii care lucrează în atelier s-au bucurat alături de echipa atelierului şi de cea a fundaţiei de o aniversare cu râsete, baloane, invitaţi, prăjituri, muzică, ateliere creative, cadouri, concert de tobe africane şi un tort pe cât de frumos pe atât de gustos.
Află mai multe...
Implică-te şi tu! Donaţia ta ne ajută să continuăm
să susţinem educaţia copiilor defavorizaţi.

Atelierul DECOART – 10 ani

 

 

Invitație la Ziua Porților Deschise
Atelierul DECOART – 10 ani
Se poate !

 
 

      Vă reamintim că Atelierul DecoArt, unitate  protejată a Fundaţiei Sf. Dimitrie, împlineşte anul acesta 10 ani de activitate!  Vă aşteptăm joi 28 septembrie la Ziua Porţilor Deschise să petrecem împreună momente pline de bucurie în atmosfera de sărbătoare din atelier.

Programul evenimentului :
10:00 – 17:30             



17:30 – 18:30


     
       
18:30 – 19:00             

orele 10:00 – 19:00
Vizitarea atelierului şi prezentarea activităţii:
Expoziţie cu vânzare produse DecoArt
Ateliere pentru copii: Animăluţe din lut şi Felicitări de toamnă
Atelier pentru adulţi – Bijuterii multicolore
Djembe (tobe africane)
Mini-concert susţinut de copiii de la centrul de zi al fundaţiei
Mini-concert susţinut de echipa T.O.T.E.M.
Atelier pentru copii şi adulţi  
Confetti şi tort aniversar

Adresa atelierului: Str. Codrii Neamţului nr. 4, sector 3, Bucureşti 
 

Vă rugăm să confirmaţi participarea la Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..

Echipa Fundaţiei Sf. Dimitrie şi a atelierului DecoArt

 

Vă aşteptăm cu drag!

 

 

Newsletter Fundaţia Sf. Dimitrie, iunie 2017

 

 


 
Bookfest Junior
Ambasada Suediei, invitat de onoare la Bookfest, i-a invitat pe copiii de la fundaţie să participe la atelierul “Photo booth Suedia” organizat de Eematico în cadrul căruia s-au familiarizat cu personajele din cărţile de poveşti suedeze iar apoi le-au desenat cu culori şi cu cretă.
Află mai multe...
1 iunie la Art Safari Kids
Angajaţii companiei Sustainalytics le-au oferit copiilor de la fundaţie o sărbătoare a Zilei Copilului plină de culoare la Art Safari Kids. Ei au admirat tablourile pictorului Ştefan Luchian expuse în Galeriile Kretzulescu şi au participat la atelierul de pictat tricouri care le-a permis să-şi exprime creativitatea pictând tricouri amuzante şi originale.
Află mai multe...
6 iunie - Ziua Mediului
Este foarte important pentru noi toţi să păstrăm mediul înconjurător curat şi frumos pentru a ne putea bucura de el. Acesta este mesajul pe care copiii l-au transmis de Ziua Mediului decorând împreună cu angajaţii companiei Accenture un banner vesel si colorat.
Află mai multe...
AISB International Day
American International School of Bucharest organizează în fiecare an evenimentul “International Day” care celebrează multiculturalitatea. Standul atelierului DecoArt s-a bucurat de interesul şi aprecierea participanţilor.
Află mai multe...
 
Concert "Ghioceii veseli"
Vă amintiţi de “Ghioceii veseli”? Ei bine, formaţia coral-instrumentală din care fac parte 12 copii de la fundaţie a avut primul său concert sub privirile pline de admiraţie ale copiilor şi părinţilor. Urmariţi-i pe Facebook, aventura continuă.
Află mai multe
Cadouri de 1 iunie
Copiii cuminţi primesc cadouri frumoase, nu-i aşa? Angajaţii companiei ABB le-au oferit copiilor muuuulte rechizite şi dulciuri. Nici copiii nu s-au lăsat mai prejos şi le-au dăruit sponsorilor desene pictate din toată inima.
Află mai multe...
După muncă şi răsplată
Munca este întotdeauna răsplătită. Copiii au aflat acest lucru la sfârşitul anului şcolar când au primit diplome care le încununează eforturile susţinute pe care le-au făcut de-a lungul anului.
Să înceapă VACANŢA MARE!  
Află mai multe...
Ateliere de Antreprenoriat
Cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România coordonatoarea atelierului DecoArt a participat la Atelierele de Antreprenoriat organizate de RBL. La sfârşitul workshop-ului participanţii au vizitat atelierul pentru a descoperi  poveștile din lut create de tineri cu dizabilități.
Află mai multe...
Implică-te şi tu! Donaţia ta ne ajută să continuăm
să-i susţinem pe copiii defavorizaţi.

 

 

 

 

 

 

Raport Anual - Fundatia Sf Dimitrie

Bună ziua,
Vă invităm să răsfoiţi raportul anual al Fundaţiei Sf. Dimitrie pentru anul 2016.
Transmitem mulțumirile noastre cele mai călduroase sponsorilor, donatorilor, partenerilor, clienţilor şi voluntarilor pentru sprijinul important acordat în continuarea proiectelor frumoase în beneficiul copiilor defavorizaţi şi al familiilor lor. Eforturile noastre conjugate le-au permis copiilor să continue să frecventeze şcoala şi să privească spre viitor cu încredere iar familiilor lor să aibă o viaţă mai demnă.
Împreună putem construi o societate mai frumoasă în care fiecare să-şi găsească locul.

Raport Anual Sf Dimitrie

De anul nou

A mai trecut un an în care oameni frumoşi ne-au fost alături în eforturile noastre cotidiene de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate. În luna decembrie copiii şi familiile lor au primit daruri bogate care i-au făcut să uite pentru o clipă de greutăţi şi să se simtă iubiţi. La rândul lor copiii au cântat colinde şi au transmis urări de pace sufletească şi bucurie.

Le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături cu gândul şi cu fapta şi le dorim să aibă parte de cât mai multe bucurii şi impliniri !

Transmitem mulţumiri călduroase sponsorilor noştri cărora le suntem recunoscători pentru că ne sunt alături : ANTREPRIZA DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII, ASSOCIATION LES COPIL, BEJ MIHAI CRISTIAN, BIOTEHNOS, CABLE DIRECT, CENTRADE INTEGRATED, CEZ ROMANIA, CLINICA PROXIMA, CONSULTING PROTECT, CONTINENTAL WIND PROJECT MANAGEMENT, CORPORATE OFFICE SOLUTIONS, DIDA SOFT SERVICE, EFT ENERGIE, FUNDAŢIA HELP NET, GLOBAL WORTH, IFC, JOHNSON WAX, KAUFLAND ROMANIA, METRO SYSTEMS, MONA SOLTAN & CO LAW OFFICE, NW FOREST, PAID, POOL ASIGURĂRI, PROGETTI IN ONLUS, SERTO INVEST, SODEXOPASS ROMANIA, TREND COMMUNICATIONS, ZENITH MEDIA, WHIRPOOL


Dorim ca anul care vine să ne găsească pe toţi sănătoşi şi bucuroşi şi să avem spor în tot ceea ce întreprindem.

                           LA MULŢI ANI !
                                                                  Consiliul Director al Fundaţiei Sf. Dimitrie