Autori autiști

Agenţia noastră de publishing vă oferă, în premieră în România, PACHETUL PROMOŢIONAL cu 2 cărţi autobiografice scrise de persoane afectate de autism, singurele de acest gen publicate în limba română până în prezent. Autorii au atins un nivel foarte înalt de dezvoltare, fiind independenţi din toate punctele de vedere (profesional, financiar, personal aflându-se în relaţii de cuplu şi prietenie). Lectura acestor 2 cărţi vă va aduce bucuria de a cunoaşte minţi extraordinare, specializate pe anumite domenii profesionale, dar şi oameni de o rară calitate, fini observatori ai lumii noastre “tipice”, în care adesea se integrează incognito.
 
„Dacă aş putea să pocnesc din degete şi să devin neautistă, nu aş face-o – pentru că nu aş mai fi eu.“ (Temple Grandin)
„Ne dorim să înţelegem cât mai multe lucruri despre modul în care gândesc persoanele din spectrul autist. Cele mai avizate dovezi vin tocmai de la ele, care, prin mărturisirile lor, ne ajută să înţelegem, din sursă directă, cum gândesc şi trăiesc evenimentele curente. Gândesc în imagini este o asemenea mărturisire cu caracter autobiografic și un document, dar și dovada întru totul concludentă şi convingătoare că o persoană  cu  autism îşi poate atinge potenţialul maxim în dezvoltare.“ (Georgeta Crișu, Avertisment)
 
Citeşte mai mult despre cartea Gândesc în imagini
 
 
Asemenea eroului din filmul Rain Man, Daniel Tammet este un autist savant, un adevărat geniu al numerelor, capabil să efectueze calcule uluitoare în doar câteva secunde. Pentru el, numerele au culori. A devenit celebru după ce a recitat în public, timp de cinci ore, primele 22 514 zecimale ale numărului Pi. Nu întâmplător, abilitatea sa de a învăţa limbi străine este ieşită din comun: a învăţat islandeza în cinci zile, vorbeşte fluent 10 limbi, printre care şi româna. Neurologi eminenţi s-au aplecat asupra cazului său şi l-au cercetat îndeaproape. (Prezentare Coperta 4)
Citeşte mai mult despre cartea M-am născut într-o zi albastră…
Preţ: 89 lei – include CADOU o carte de colorat pentru copii.
 
COMANDĂ: prin email la Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.. Cartea vă va fi livrată prin Poșta Română (opţional prin curier) în sistem ramburs în termen de 2-3 zile lucrătoare. Vă rugăm să specificați clar adresa dvs. din buletin, Codul Numeric Personal și numărul de telefon pentru a facilita ridicarea coletului. Pentru București, cartea este livrată personal, la domiciliu. Contact: Raluca Ciochină, tel. 0722 393 763.