LOGOPEDIA-ȘTIINȚA DIN UMBRĂ – LOGOPED-FORMATOR , CIOACĂ BETI-ANA

Ce putem să spunem despre secolul 21? Ne-am europenizat ( sau aproape ). Dar, indiferent de locul căruia îi aparținem, nu avem o singură limbă, cea europeană, ci zeci de limbi. Și fiecare limbă este asimilată de fiecare ins și investită cu rangul înalt de limbaj. Limbajul este amprenta persoanei, iar limba este amprenta comunității, țării din care facem parte. Și cum nu toate mecanismele sunt perfecte, așa și limbajele pot suferi de diferite deficite, cu repercursiuni în sufletul persoanei, cu frustrări și mânii care explodează, cu însingurări și depresii ( de la minore până la majore ), cu escaladarea fricii de a fii în comunitate.

Și așa cum avem diverși specialiști pentru a remedia defecțiunile mașinăriilor, așa avem și logopezi, specialiști ai tulburărilor de vorbire și comunicare. Deși e foarte neclară formarea în această specialitate, logopedul fiind format fie în psihologie, psiho-pedagogie specială sau pedagogie, lipsindu-i o catedră de specialitate sau o adevărată instruire practică, Asociația Logopezilor din România s-a străduit ca prin cursurile sale de perfecționare să ofere cursanților acele tehnici specifice fiecărui domeniu de intervenție ( dislalie simplă sau polimorfă, dislexie, disgrafie și discalculie, tulburări de ritm și fluență, tulburări ale vocii, disfagie, implant cochlear și hipoacuzie, alalie și afazie, tulburări în neurodezvoltare ).

Fiecare caz care intră în terapie logopedică este unic. Un copil nu seamănă cu alt copil. El beneficiază de gene ereditare care sunt însă influențate de mediu. La noi în țară copiii încă sunt etichetați și evaluați după performanțele academice. Un copil vulnerabil este acela care nu știe cum să comunice, cui să comunice. Și astfel inteligența lui emoțională este erodată. Copilul va deveni un adult nesigur, înspăimântat, izolat. Cu cât se oferă mai de timpuriu terapie, cu atât mai repede putem reda socialului un copil echilibrat, sigur pe capacitățile sale.

Să ai o deficiență de vorbire și/sau comunicare nu înseamnă să ai un IQ subliminar.

În terapie logopedică intră copii ”tipici” și ” atipici”, dar și adolescenți, adulți tineri și seniori, unii suferind de boli neurodegenerative.

Să fii logoped înseamnă să știi fiziologia și anatomia corpului omenesc, psihopatologie, psihologia vârstelor, psiho-pedagogia specială ... Dar mai presus de orice, este să fii empatic și să realizezi puntea încrederii între specialist- pacient – aparținător.

În epoca sindromului S.G.A ( sindromul gândirii accelerate ), când copilul este supus unui adevărat bombordament informațional, când gândurile lui au o viteză extraordinară e foarte greu să îl ții pe copil în terapie 30, 40 sau 50 de minute. Ei sunt dependenți de stimuli noi. Ei se foiesc pe scaun sau nu se focusează destul pe sarcina de rezolvat.

Și mai este o problemă a secolului actual. ” Autismul virtual ”. Copii crescuți de telefoane și tablete . Aceștia nu se odihnesc cât trebuie, prezintă instabilitate, ”aversiune față de rutină” și adeseori simptome psiho-somatice ( dureri de cap sau burtă ).

Terapia logopedică trebuie să se dezvolte pe tărâmul jocului, astfel încât să fie acceptată de copil .

Și în terapia logopedică avem nevoie de specialiști bine informați, înzestrați cu acele calități care să redea copilului ”plăcerea” de a vorbi, de a se afirma.