Decalogul comunicării

Imagine Articol - Decalogul comunicării
  1. Nu poţi trăi fără să comunici.
  2. A comunica presupune cunoaştere de sine şi stimă de sine.
  3. A comunica presupune conştientizarea nevoilor tale şi respectarea nevoilor celorlalţi.
  4. A comunica presupune a şti să asculţi.
  5. A comunica presupune a înţelege mesajele.
  6. A comunica presupune feed-back.
  7. A comunica presupune a înţelege procesualitatea unei relaţii.
  8. A comunica presupune a ştii să îţi exprimi sentimentele.
  9. A comunica presupune a accepta că există conflicte şi posibilităţi paşnice de a le dezamorsa.
  10. A comunica presupune a accepta că eşti parte a întregului social.
A fi profesionist în acest domeniu (logopedia) aflat la intersecţia a mai multor ştiinţe (anatomie şi fiziologie, psihologie, psiholingvistică, ortofonie, psihiatrie, neurologie ş.a.m.d) presupune un efort de asimilare şi aplicare a cunoştinţelor din varii domenii, în ideea reeducării limbajelor deteriorate, a creării codurilor verbale acceptate de societate, capabile să descifreze şi să transmită mesaje.

Logopedul (din domeniul sănătăţii şi din sfera învăţământului) acţionează cu precădere la nivelul copilului, aceşti subiecţi fragili fiind definiţi de Montessori ca nişte „minţi absorbante”. Copilul asimilează şi adaptează limbajul contextului, învaţă să-şi comunice nevoile şi emoţiile. El intră în contact cu lumea, descifrând nevoile şi emoţiile celorlalţi, învăţând să-şi argumenteze opţiunile şi acţiunile, să se supună rigorilor sociale, dar şi să spună NU atunci când acestea le încalcă drepturile.

Paleta largă a diagnosticelor logopedice presupune a stăpâni noţiuni de anatomie şi fizilogie (alcătuirea aparatului fonoarticulator, funcţionarea sistemului nervos central,sindroame şi etiologii ale acestora etc), de psihologia copilului şi de psihologie a dezvoltării ( nivele de dezvoltare a limbajului pe paliere de vârsta şi capacitatea de a intra în rezonanţă cu modul de a gândi şi de a reacţiona a acestora), de psihiatrie şi neurologie ( autismul şi ADHD-ul sunt sindroame în mare vogă şi care au nevoie de sprijinul specialistului logoped), de ortofonie ( cum se articulează sunetele şi modalităţi remediale). Logopedul trebuie să urmărească să mobilizeze copilul în propria sa recuperare, el introducându-l pe copil în „jocul vorbirii”, recurgând la mijloace didactice accesibile înţelegerii copilului.

Tulburările de limbaj pot fi definite ca variaţii de la „ limbajul standard”. Aprecierea existenţei acestei abateri în sistemul de învăţământ se face în perioada de depistare a copiilor ce prezintă tulburări de limbaj ( 15 septembrie – 15 octombrie ), când fiecare profesor logoped are obligaţia de a intra în grupele mari şi mari pregătitoare, cât şi în clasele I. Atunci se pune un diagnostic iniţial, în urma unei scurte conversaţii cu fiecare copil, iar cazurile mai grave sunt invitate la cabinetele din Centrele Logopedice Interşcolare pentru a fi evaluate complex, pentru a i se face anamneza copilului şi a stabili o programare în vederea corectării limbajului. Deci, în Centrele Logopedice Interşcolare vin copii cu tulburări de limbaj care au vârste între 4,6 ani şi 7 ani. Numărul insuficient de profesori logopezi ne obligă să luăm în terapie numai cazurile foarte grave, ceilalţi copii, rămânând în grija educatoarelor şi învăţătorilor care primesc din partea noastră consiliere de specialitate.

Criteriile care departajează abaterile de la limbajul standard sunt:
  1. Criteriul anatomo-fiziologic
    • tulburări ale analizatorului verbo-motor şi verbo-audtiv;
    • tulburări centrale şi periferice;
    • tulburări organice şi funcţionale.
  2. Criteriul structurii lingvistice afectate
    • tulburări de voce;
    • tulburări de ritm şi fluenţă;
    • tulburări ale structurii fonetice;
    • tulburări polimorfe de limbaj (lexico-gramatical);
    • tulburări ale limbajului scris.
  3. Criteriul periodizării
    • perioada preverbală care durează până la 2 ani;
    • perioada de dezvoltare a vorbirii între 2 şi 6 ani;
    • perioada verbală peste 6 ani.
  4. Criteriul psihologic
    • gradul de afectare a funcţiei comunicative a limbajului;
    • devieri de conduită şi tulburări de personalitate datorate tulburărilor de limbaj;
    • prognosticul recuperării tulburărilor de limbaj
Dintre categoriile de tulburări de limbaj cel mai des diagnosticate de profesorii logopezi amintim:
  • tulburări de pronunţie ( dislalia, rinolalia, dizartria);
  • tulburări de ritm şi fluenţă ( balbism, logonevroză);
  • tulburări de voce;
  • tulburări ale limbajului citit şi scris ( dislexie-disgrafie);
  • întârzierea în dezvoltarea vorbirii;
  • alalia;
  • mutism psihogen.
Pentru început, să spunem câteva cuvinte despre dislalie. Când vorbim de dislalie, vorbim de o deformare a structurii fonetice ( a pronunţiei) fără a fi afectată latura lexico-semantică.

Dislalia poate fi:
  • MOTORIE – aceasta poate fi înnăscută sau dobândită (de exemplu, prognatismul distorsonează sunetele sau malformaţiile palatului conduc la rezonanţă nazală – rinolalie); tratamentul este complex: medical, logopedic, psihologic
  • SENZORIALĂ – dificultăţi de diferenţiere fonematică (în hipoacuzie); se reflectă şi în scris.
  • MECANICĂ - determinată de malformaţii
  • FUNCŢIONALĂ – apare datorită dificultăţii de funcţionare a organelor periferice ; cauzele pot fi tulburări la nivel central al analizatorului verbo-motor sau la nivelul analizatorului verbo-auditiv.
În general, aceste denaturări ale limbajului pot genera complicaţii psihice, afectiv volitive, putând conduce la izolarea copilului în colectivitate, la stigmatizarea acestuia de către colegi şi chiar de către părinţii colegilor, putând ajunge la dezvoltarea anxietăţii sau a unor stări agresive, iar la şcolar putând conduce la abandonul şcolar.

Denumirile tulburărilor de limbaj au sufixul „ism” în cazul denaturării sau omiterii şi prefixul „para” când un sunet este înlocuit cu altul. Vorbim de „rotacism” când copilul denaturează sau omite sunetul r, de „sigmatism” (sunetele s-z-ţ, ş-j, ce-ge), de pararotacism (când sunetul R este înlocuit cu L sau N) etc.

Cele mai frecvente diagnostice, în cazul dislaliilor sunt:
  • rotacism - pararotacism
  • sigmatism – parasigmatism
  • capacism (denaturarea sunetului C)
  • fitacism (denaturarea sunetului F)
  • betacism (denaturarea sunetului B)
  • lambdacism (denaturarea sunetului L)
Într-un articol viitor ne vom ocupa de câteva lucruri esenţiale în realizarea unei bune fonaţii: gimnastica respiratorie, gimnastica aparatului fono-articulator şi educarea auzului fonematic.

Câteva sugestii de final, pentru educatoare şi învăţători:
  • nu lăsaţi copiii să-i ridiculizeze pe copiii care prezintă tulburări de limbaj
  • nu-i catalogaţi „handicapaţi”
  • apelaţi la ajutorul logopedului când situaţia vă depăşeşte
  • învăţaţi-i pe părinţi să conştientizeze faptul că trebuie intervenit cât mai de timpuriu în rezolvarea tulburărilor de limbaj pentru a nu se forma deprinderi greşite de pronunţare
  • solicitaţi părinţilor acte medicale (audiometrii sau evaluarea neuro-psihiatrică ) atunci când aveţi o suspiciune că ar fi alţi factori vinovaţi de perturbările de limbaj
Nu uitaţi! Logopedul este un sprijin pentru copil, părinte, cadru didactic.

Psiholog principal – profesor logoped
Cioacă Beti-Ana