Scrisul copilului normal și patologic

Toţi ne dorim copii sănătoşi, dezvoltaţi normal, fericiţi, dornici de a învăţa, plini de energie, care să ne umple de satisfacţie prin ceea ce ştiu, prin ceea ce pot să facă, prin felul în care se poartă şi gîndesc. Totul depinde în cea mai mare măsură de noi, adulţii. Noi suntem primii în care ei au cea mai mare încredere şi care le decide startul în viaţă!Există mai multe cauze ale dezvoltării atipice: erorile genetice, malnutriţia, bolile, rănile şi posibilităţile limitate de învăţare (dificultăţi de văz, de auz, de mişcare, dereglări mintale etc.)

Orice problemă sau moment neînţeles privind creşterea şi dezvoltarea copilului necesită consultul unui specialist (medic pediatru, psiholog, psihopedagog etc.), care va aprecia fiecare caz în parte şi va face recomandările de rigoare. Limba poate fi definită ca sistem de simboluri rostite, scrise sau exprimate prin gesturi. Limba este un sistem care le permite fiinţelor umane să comunice între ele. Dezvoltarea normală a vorbirii are loc pe secvenţe. Dezvoltarea vorbirii (limbajul) este influenţată de dezvoltarea generală a copilului: cognitivă, socială, perceptivă şi neuro-musculară. De asemenea, dezvoltarea vorbirii depinde de calitatea şi volumul vorbirii auzite, cu alte cuvinte de calitatea şi volumul stimulilor verbali. Creşterea şi dezvoltarea sunt, în mare parte, determinate de factorii moşteniţi de la ambii părinţi prin cele două seturi de gene care acţionează independent, dar afectează şi decid ritmul şi limitele creşterii.

Scrisul, actul suprem al activității umane, act ce preupune mecanisme neurologice complexe, se formează pe parcursul mai multor ani. Actul scrierii urmează un traiect complex, mult mai complex decât citirea, traiect ce urmează mai multe sfere neuronale(zona auzului, vederii, înțelegerii și în final coordonarea oculomotorie). Scrisul de mâna este un mijloc de comunicare cu ajutorul căruia omul își exprimă ideile, faptele, gândurile, acestea dăinuind în timp. Se realizează prin reproducerea pe diverse suporturi a unor semne, grafeme, folosindu-se de procese psihice superioare (gândire, memorie, limbaj impresiv) a ideilor avute de autor la un moment dat. Scrisul se automatizează dacă copilul are auzul integru, astfel percepțiile auditive ajung în lobul temporal unde sunt decodificate și transformate în amintiri auditive verbale, apoi lobul occipital transformă aceste amintiri în imagini (litera A) și apoi este transpusă în fonem/grafem. Lobul parietal, unde se află percepția senzitivă, răspunde la contactele mâinii cu creionul și cu cele mai fine mișcări ale falangelor transpune pe hârtie semnul dorit. Acest lucru arată faptul că în realizarea scrierii este nevoie de integritatea mai multor zone cerebrale: lobul temporal(auzul), parietal(înțelegerea), occipital(vederea), frontal(înțelegerea, conștientizarea, anticiparea acțiunilor). Putem spune că scrisul seamănă cu o orchestrație senzorio-motorie,orchestrație complicată și bine diferențiată de diversele mecanisme ce conduc în final la apariția semnului scris. O simplă întrerupere a acestor mecanisme poate duce la apariția tulburărilor din sfera disgrafiei.

Disgrafia, constă în incapacitatea copilului dezvoltat normal din punctul de vedere al limbajului, auzului și intelectului, de a învaţa corect şi de a utiliza scrisul în condiţii normale. Pot aparea manifestări de tipul: tulburări în lexia (citirea) şi grafia (scrierea) vocalelor şi consoanelor, în despărţirea cuvintelor în silabe, tulburări în lexia și grafia cifrelor şi a numerelor naturale simple şi a celor cu mai multe cifre. De exemplu, dacă auzul este deficitar pot apărea confuzii între consoanele surde şi cele sonore (p-b, t-d, c-g, f-v), inversiuni la nivelul silabelor, fonemelor şi grafemelor, omisiuni sau salturi de cuvinte/rânduri în lexie şi în grafie, omisiuni de prepoziţii sau conjuncţii, ritm lent al copierii şi parţial al citirii. Dacă vederea copilului nu este integră, n poate fi confundat cu u, o cu a,etc. Apoi, dacă traiectul neuronal al mișcărilor, de la apucatul obiectului de scris, până la realizarea mișcărilor fine, este periclitat scrisul poate fi modificat(nu urmează spațiul, scrisul este mare, cu întreruperi, tremuraturi etc.) Ne gândim la actul scrierii, pornind de la mișcările grosiere (copilul apucă creionul ca pe o unealtă) până la poziția degetelor (pensă digitală), la funcția perceptivă și ideativă a limbajului, împreună cu componenta motivațională și emoțională a copilului și apoi la așezarea pe hârtie a cuvântului. Practic creionul împreună cu zonele aferente actului scris, dă comandă și mâna execută doar dacă a fost exersată pe parcursul mai multor ani, de la o simplă măzgăleală, măzgăleală ce rupe foaia de cele mai multe ori, până la obținerea unor înșiruiri grafice cu sens. Modul în care mâna se așează pe obiectul de scris este foarte important, la început mâna apasă, nu prinde bine creionul astfel se obțin trăsături mai alungite, mai apăsate, ne rotunjite, distanțate și fără continuitate.

Important este și organul efector (mâna dreapta sau stânga, gura, piciorul). Stângăcii prezintă de cele mai multe ori anumite dificultăți în scriere, își acoperă scrisul cu mâna și astfel nu se pot verifica imediat, au tendința uneori să scrie de la dreapta spre stânga. În cazul stângacilor construcția creierului este diferită de cea a dreptacilor și atunci indicat este să nu-i corectăm, doar îi ajutăm să-și dezvolte moticitatea fină. Se știe foarte bine că intervenția în sensul contrarierii stângăciei poate duce la dezechilibre ale personalității copilului (poate apărea balbismul, strabismul, dislexia, scrisul în oglindă). Nu întotdeauna stângăcii devin disgrafici, mai degrabă cei lateralizati defectuos, cu lateralitate nefixată sau ambidextri. Scrisul în oglindă poate apărea și la persoanele normale la un moment dat în perioada copilăriei și apoi să dispară. Scrisul prezintă o strânsă legătură cu limbajul oral și cu gândirea. Tulburările de pronunție se răsfrâng și în scris, la fel și tulburările de gândire se reflectă în forma și continutul scrisului. Scrierea, sinteză superioară a limbajului oral combinat cu limbajul impresiv și cu modalitatea de transpunere a acestora în acte grafice, transmite nu doar modul de gândire a celui ce scrie ci și conținutul individual al conștiinței. Atunci când facem transcriere gradul de participare este redus, însă în compunere, se transmit conținuturi ale gândirii, încărcături emoționale, putem spune chiar creativitatea celui ce a scris.

Studiile făcute, arată că scrierea se învață în 2-4 luni de către copilul dotat, 6-9 luni de către copilul cu o inteligență în limia normalului, însă acolo unde sunt tulburări de natură neurologică (afazii, disfazii de dezvoltare, dizabilități intelectuale, mutații genetice), scrisul se realizează mult mai lent sau rămâne într-o anumită limita. Cel care scrie, lasă prin actul sau grafic, performanțe psiho-neuro-motorii complexe sau simpliste în functie de nivelul de dezvoltare. La început mecanismul de percepție permite copilului să recunoască tipul de foaie pe care urmează să scrie, liniatură, apoi expune în funcție de sarcină, un desen, o figura geometrică, o litera, un cuvânt sau un text. Această activitate poate fi ori transcrisă ori compusă (desen cu tema dată, dictare, compunere). Pentru a scrie un cuvânt, de exemplu este nevoie de recunașterea vizuală a literelor ce compun cuvântul, acestea sunt legate de sunetele ce le compun (acestea pot suferi schimbări în funcție de sens și poziție în cuvânt-cap-pac).

În diferite medii s-a publicat faptul să scrisul este o activitate în curs de dispariție din cauza dispozitivelor mobile, iar trecerea învățământului în mediul online influențează și mai mult acest aspect. Acest lucru va produce modificări alarmante ale dezvoltării intelectuale a ființei umane. Dacă treptat, treptat s-au produs modificări în cea ce privește pașii urmați în vederea formării motricității fine (s-a renunțat în mare parte la decupat, lipit și la semnele pregrafice; s-a înțeles greșit scrierea la clasa pregătitoare – copilul scrie cuvinte, chiar propoziții cu litere de tipar, cea ce duce la automatisme grosiere în realizarea scrisului și apoi trecerea la literele de mâna se va realiza cu mare dificultate). Acum în online, cei mici (grupa mare, pregătitoare și clasa I) vor fi privați de aceste activități, sau, dacă încă se fac, nu sunt realizate la același nivel comparativ cu mediul școlar fizic.

Activitatea motorie fină- competenţe pe nivele de vârste:

• 0-3 luni - Explorează un obiect
• 3-6 luni - Încearcă să ajungă la obiecte, pune lucrurile în gură
• 6-12 luni - Încearcă să ţină alimente, foloseşte mâna şi degetele pentru a juca jocuri
• 1-1,5 ani - Mâzgăleşte pe hârtie, încearcă să arunce şi să prindă mingea
• 1,5-2 ani - Desenează linii cu creionul, foloseşte lingura când mănâncă cu puţin ajutor
• 2-3 ani - Se spală pe dinţi şi se încheie la nasturi cu ajutor, copiază un cerc, înșiră mărgele, taie cu foarfeca
• 3-5 ani - Construieşte folosind cuburi, folosește creionul să deseneze, răsfoieşte paginile unei cărţi, copiază un pătrat, își scrie numele, scrie litere
• 5-7 ani - Deseneză diverse figuri foarte uşor, se piaptană, perie fără sprijin, decupează forme foarte clar, își scrie numele, scrie cifrele;

Până aici am prezentat aspecte ale normalității actului grafic, să vedem ce se întâmplă dacă pe traiectele implicate în actul grafic apar leziuni.
Aceste leziuni se pot manifesta astfel:

• dificultăți de reproducere a diferitelor semne;
• confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, între litere şi grafismul lor;
• inversiuni, adăugiri, omisiuni de litere şi grafeme, cuvinte sau chiar propoziţii;
• greutăţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj;
• tulburări ale lizibilităţii, ale laturii semantice;
• grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, inegale că mărime şi formă, şi au o aşezare dezordonată;
• textul este scurt, lacunar, făra unitate logică;
• apar omisiuni de litere şi silabe, cuvinte, propoziţii, sintagme;
• contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, adăugiri de cuvinte, grafeme;
• disortografii;
• rânduri libere sau suprapuse;
• nerespectarea spaţiului paginii, redarea inegală a unor grafeme;
• scrisul servil ca cel în oglindă;

Putem descoperi un decalaj între scrierea unui subiect și stadiul psihomotor corespunzator vârstei sale (disgrafie de evoluție), având ca principală cauză avansul dintre dezvoltarea intelectuală și dezvoltarea motricității (precizia gestului, rapiditatea, forța de apăsare, automatizarea scrisului), cunoscând faptul că scrisul copilului evoluează odată cu creșterea și dezvoltarea acestuia. Pornind de la vorbire, apoi de la primele gesturi grafice, până la exprimarea în scris a propriei personalități. Scrisul are la bază activitatea perceptivă de explorare și asimilare a traseelor grafice (punctul, unirea a două puncte), direcția fiind în strânsă legătură cu limbajul oral la început, apoi cu cititul și cu operatorii necesari însușirii matematici. Pentru a învața scrisul, elevul are nevoie de o maturizare grafică, maturizare ce are la baza particularități psihomotorii, cognitive afective. Tulburările ce pot apărea în efectuarea traseului grafic încă din perioada preșcolară, poate ajuta specialistul în realizarea unui diagnostic asupra disgrafiilor de mai târziu și apoi asupra modului în care se poate realiza intervenția remedială. Aceste tulburări pot fi observate sub forma lipsei de organizare în pagină, a lipsei de îndemânare în execuția semnelor grafice, mărimea semnului, deformarea lui, apoi la școală în incapacitatea de a reda în scris grafemele, silabele, semnele de punctuație și de ortografie. Scrierea ortografică vizează în acelaşi timp stăpânirea regulilor de conversie a fonemelor în grafeme şi constituirea lexicului ortografic. Pentru a scrie ortografic, elevul face apel şi la reprezentările ortografice ale literelor şi ale cuvintelor stocate în memorie, pe care trebuie să le reactualizeze în activitatea de scriere. În scrierea în limba română, care este fonetică, stăpânirea relaţiilor grafeme-foneme / foneme-grafeme şi nivelul de stăpânire a decodificării, depind de anumite competenţe:

1. conştiinţa fonemică;
2. precizia corespondenţei fonem-grafem şi grafem-fonem;
3. fluenţa;
4. înţelegerea;
5. vocabularul./li>

La baza disgrafiilor de cele mai multe ori stau cauze neurologice (lezarea diferitelor zone din ariile responsabile de efectuarea scrisului - aria temporo parietală, aria Broca-responsabilă de evocarea cuvintelor și apoi de transpunerea acestora în scris, distrugerea girusului angular stâng-determină evocarea schemelor vizuale a literelor și a cuvintelor-leziuni în zona auzului fonematic, în zona Wernike, zonă responabilăa de înțelegerea limbajul. Scrisul precede cititul și atunci când avem dificultăți în însușirea lexiei, apar automat și dificultăți în grafie. În funcție de cauze, manifestările sunt diferite acest fapt ne duce cu gândul la o evaluare corectă a dificultăților, pentru că doar așa se poate interveni terapeutic corespunzător. Pentru a realiza diagnoza scrisului vom urmări următoarele aspecte: forma literelor, mărimea, orientarea, claritatea, lizibilitatea, conținutul, silabă, cuvântul, propoziția, regulile de ortografie, regulile fonetice și gramaticale.

Terapia disgrafiei își propune să formeze la copilul disgrafic:

• desenul(măzgăleală, desenul după puncte, desenul liber, coloratul în contur);
• pregătirea pentru scris(motricitatea generală, lateralitatea, motricitatea fină,orientarea spațială și temporală, formarea câmpului grafic,a pensei digitale);
• inițierea în grafie(elementele pregrafice, grafismele și părțile lor componente, scrierea silabelor, cuvintelor, propozițiilor, a semnelor de punctuație și a ortografiei);
• înțelegerea grafemelor(stabilirea cu ușurință a relației dintre fonem, grafem și cuvânt, scrierea după dictare fără dificultate);
• înțelegerea grafiei prin utilizarea scrisului în propria activitate, spontan, fără ajutorul terapeutului;

Intervenția terapeutică pentru remedierea grafiei ar fi ideal să se realizeze cât mai de timpuriu, astfel încât grafia să cunoască o dezvoltare cât mai optimă.

BIBLIOGRAFIE:

• Albu, A.; Albu, C. (1999) „Psihomotricitatea la vârsta de creştere şi dezvoltare”, Iaşi, Editura Spiru Haret;
• Boşcaiu, E. „Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în grădiniţele de copii”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
• Burlea, G. (2007) „Tulburările limbajului scris-citit”, Iaşi, Editura Polirom;
• Bâlbâie,V.,şi Pricop.M., Culegere de material metodic pentru corectarea dislaliilor Ed. Did. şi pedagogică, Bucureşti, 1979.
• Bâlbâie,V., Semiologia dislexiei și terapia ei Editura PIM Iași 2010
• Bâlbâie,V., O interesantă cazuistică logopedică și terapia ei ed.Pim Iași 2008
• Guţu, M. (1974). Logopedia. U.B.B., Cluj-Napoca.
• Guţu, M. (1993). Note de curs. U.B.B., Cluj-Napoca.
• Ioan Dorin Radu/Gheorghe Ulici Evaluarea și educarea psihomotricitătii Ed. Fundatiei Humanitas /Bucuresti 2003
• J.DE Ajuriaguerra-Scrisul copilului volumul 1 Editura Didactică și pedagogică București 1980
• J.DE Ajuriaguerra-Scrisul copilului volumul 2 Editura Didactică și pedagogică București 1980