Logopedia în țara noastră

Scurt istoric

Primele preocupări privind disciplina logopediei care începuse să se impună în activitaea educaţională a tulburărilor de vorbire şi limbaj - au aparut la Cluj, în anii 1948-1950, când s-a introdus în programa facultăţii de psihologie cursul Еlemenete de defectologie Autorul cursului şi a manualului de logopedie a fost prof. G. Gutu.

În anul 1949, ministrul sănătătii, doamna Florica Bagdasar a înfiintat la Bucuresti Centrul de igienă mintală cu sediul în str. Vasile Lascăr 14, cu un program după un proiect american şi a cerut decanului facultătii de psihologie, prof. dr. M. Ralea, trei studenţi pentru a face practică în domeniul logopediei. Unul din cei trei studenti am fost eu şi aşa am descoperit minunata lume a logopediei. Institutul a fost repede desfiinţat, sub acuzaţia că a introdus în ţară documente ştiintifice americane. Ca urmare, facultatea de psihologie este integrată în istorie- filosofie, şi abia după 11 ani se reînfiinţează după vechea programă, ca psihopedagogie specială.

Începuseră timide preocupări în activitatea ştiintifică privind tulburările de voce, vorbire şi limbaj impuse ca o necesitate reală, cu diligenţe pentru înfiintarea unui cabinet de neuropsihiatrie infantilă la Spitalul Gr. Alexandrescu, singurul din ţară unde se puteau adresa copiii cu probleme logopedice. Şeful cabinetului, în persoana eminentului doctor Toncescu Nicolaie, alături de C. Calavrezo şi psihologul Ela Almajan au format o minunată echipă interdisciplinară. Aici am învătat şi eu problematica practicii logopedice. Deoarece funcţia de logoped nu era introdusă în statul de funcţii, m-am implicat personal în tratativele cu Direcţia Sanitară a municipiului Bucureşti, finalizate abia în 1957. În acelaşi an s-a înfiinţat un cabinet de practică logopedică pentru cazurile copiilor cu malformaţii congenitale labio-maxilo-palatale la Spitalul Colţea, precum şi un curs despre funcţiile fonetice ale vorbirii şi limbajului specifice rhinolalie la facultatea de stomatologie.

In 1960-1961 au luat fiinţă prin ordinul nr.3450/1960 al ministrului învăţământului primele cabinete logopedice interscolare în Bucuresti şi în unele centre regionale, care funcţionau pe langă şcoli generale, şcoli medii şi grădinite.

În 1964 se înfiinţează din initiaţive personale clasa pentru copii alalici, condusă de d-na Stanică Cornelia, la centrul experimental de logopedie de pe langă şcoala bulgară din Bucuresti, condusă de prof. dr. C. Păunescu. Acest centru avea în schemă specialişti din domenii conexe logopediei, care asigurau examinarea şi terapia complexă şi completă a copilului logopat. De asemeni a început să funcţioneze în cadrul spitalului de neuropsihiatrie la secţia pentru copii cabinetul de logopedie condus de dr. psih. Sen Alexandru. Deşi exista un Institut de Ştiinţe Pedagogice şi se înregistrau cercetări de logopedie, pedagogie şi defectologie, locul şi rolul logopedului practician nu se clarificau, domeniul fiind revendicat atât de Ministerul Sănătătii cât şi de Ministerul Învătământului.

In timp ce pregătirea şi activitatea logopedului nu se clarifica, creştea presiunea numarului copiilor care aveau nevoie de acesta. Rezultatele dezastruoase ale politicii în domeniul serviciilor publice pentru persoanele cu nevoi speciale din sănătate şi învătământ s-au văzut la adevărata lor dimensiune după dramaticul decembrie 1989.

În iunie 1990 a luat fiinţă Asociaţia Logopezilor din România, care prin relaţiile personale cu specialişti din străinătate, cu asociaţii din domenii adiacente au ridicat nivelul de pregatire al logopedului, dar locul şi statutul său între ceilalti specialisti din domeniul socio-uman nu s-a clarificat. Mutaţi dintr-o structură în alta, cu posturile desfiinţate în clinicile de neurochirurgie şi neurologie, cu conducerea sau subordonarea schimbate de trei ori până acum în unitătile de învă tământ, logopezii au o ocupaţie, dar nu o profesie.

Insuficienţi ca număr şi în concurenţă neloială cu practicieni fară calificarea profesională necesară, ei trebuie să facă faţă unui număr în creştere alarmantă pe toate tipurile de logopatii, mai ales cele grave şi asociate. Toată lumea a auzit de copiii autişti dar nimeni nu a auzit că fară logoped terapia acestuia nu se poate încheia; nu se ştie ca în acest moment afazicii nu mai au un afaziolog calificat căruia să i se adreseze în România; nu se ştie că nu mai avem logopezi specializaţi în alalie şi aparţinătorii acestor copii nu au cui să se adreseze; la fel pentru dizartire; la fel pentru dislexie şi discalculie; la fel pentru debilitatea mentală care prin stimulare poate fi adusă în limitele normalului; puţină lume cunoaşte situaţia copiilor cu malformaţii congenitale ale aparatului fonator, şi mai puţină lume ştie că logopezii care ar trebui să se ocupe de ei se apropie de pensionare şi alţii nu vin după ei; puţină lume ştie că din şcolile speciale au fost orientaţi către învăţământul de masă un procent însemnat de copii cu dizabilităţi senzoriale, dar nimeni nu ştie că numărul logopezilor din centrele logopedice interscolare nu a crescut ca să facă faţă acestui val masiv de cazuri redirijate. Nimeni nu ştie că în mediul rural nu s-a auzit de logopedie, după cum nici în localităţile urbane mici. În condiţiile în care ar trebui să se asigure şanse egale la educaţie şi realizare profesională şi socială pentru toti copiii ţării, acest drept nu poate fi accesat deoarece nu există specialiştii care să-i dea viaţă. Nici persoanele adulte cu nevoi speciale nu au beneficiul specialistului logoped. Nici segmentul social de prevenţie şi educaţie precoce nu este prezent în societatea noastra.

Logopedia se află acum, din punct de vedere juridic, sub linia de orizont a reglementărilor legislative. În toate ţările din Uniunea Europeană există profesiunea de logoped pentru că există facultăţile unde ei se formează şi se specializează şi pentru că există legi ce le reglementează activitatea . Dacă luăm în considerare nivelul şi gravitatea cazuisticii logopatice, timpul nu mai are rabdare: o decizie trebuie luată.

Vă invităm să vă gândiţi la toate persoanele cu nevoi speciale care au nevoie de logopezi şi să fiţi de partea lor: sprijiniţi acest proiect, deoarece astfel se va deschide drumul unei asistenţe sigure şi calificate pentru ei!

Membru Fondator
Logoped, doctor în psihologie MARGARETA TOMESCU